Iarna la munte - part 2

Data:  5 - 6 ianuarie

4 oameni

Punct de pornire: Busteni

Plan initial: ajungem in Busteni, urcam cu telecabina pana pe Platoul Bucegilor, facem niste poze, dormim la cabana Babele si ziua urmatoare pornim spre Rasnov, vizitam cetatea si Pestera Valea Cetatii, dupa care ne intoarcem la Sibiu.

Plan de rezerva: inexistent

Lucrurile aveau sa mearga prost din momentul in care am coborat din microbuz in Busteni. Vremea nu prea era de acord cu planul nostru. In Busteni era innorat, ningea si aflam ca sus pe platou e viscol, deci nu va circula telecabina. Ni se ofera imediat alternativa jeep-urilor pentru a ajunge pana pe platoul Padina, dar preturile nu sunt tocmai atragatoare, asa ca refuzam.

Trebuie sa gasim alta optiune de cazare si asta cat mai repede, sa scapam de o grija si sa putem explora linistiti zona. Suntem indrumati catre o pensiune din Busteni, din apropierea telecabinei (nu am retinut numele pensiunii). Intram, comandam ceva de baut si ne asezam la o masa cu harta in fata sa ne studiem mai bine optiunile. Gazdele nu ni se par deloc primitoare, doar disperate dupa bani, asa ca refuzam sa ne cazam acolo. Nu ne inspira incredere.

In schimb, studiind putin harta in cautarea unor alternative, observam cateva cabane in apropiere: Gura Diham, Diham si Poiana Izvoarelor. La Gura Diham e plin, la Diham nu raspunde nimeni, dar avem noroc cu Poiana Izvoarelor. Ne spun ca au locuri si ne dau indicatiile necesare pentru a ajunge la cabana. 

Dar pana atunci avem de vizitat un obiectiv mai apropiat si usor accesibil in orice conditii: Cascada Urlatoarea. Traseul porneste de la telecabina si urmareste marcajul punct rosu pana la cascada. Traseul nu pune probleme nimanui si este foarte circulat. Ajungem la cascada, facem cateva poze si ne intoarcem in Busteni. 

Luam un taxi pana la cabana Gura Diham si de acolo incepe poteca spre cabana Poiana Izvoarelor.

Prima parte a potecii urca destul de abrupt pana la intrarea in padure. Ninsoarea si viscolul de jos nu par sa inceteze, asa ca doi dintre participanti decid sa se intoarca, optand pentru vizitarea castelului Cantacuzino. Noi ne continuam drumul spre cabana, o urcare lina prin padure, neasteptat de accesibila. Ajungem la cabana in jurul orei 5, un pic la limita, pentru ca ziua e scurta, dar nu ne faceam probleme. Aveam frontale si traseul e foarte bine marcat.

Cabana Poiana Izvoarelor

La cabana suntem intampinati de o doamna foarte primitoare, care ne conduce in camera. Nu ne asteptam sa avem asemenea conditii la un pret atat de mic. Camera de 2 persoane cu baie costa 70 de lei si avem apa calda la orice ora. Singura problema ar fi caloriferele, care nu fac fata si e necesar un sac de dormit bun daca mergeti iarna. Daca doriti sa mancati la cabana, va putem spune ca mancarea e foarte buna si preturile sunt corecte.

A doua zi dimineata iesim cu greu din sacii de dormit, pentru ca temperatura in camera scazuse destul de mult. Mancam ceva si ne pregatim de coborare. Iesirea din cabana devine un soc: totul alb in jur. A nins toata noaptea si nu se vedea nici urma de poteca. Desi putin sceptici la inceput, pornim incet urmand marcajele si constatam ca nu e chiar asa de rau  pe cat credeam. Chiar daca ne-am afundat uneori pana peste genunchi, zapada era proaspata si afanata, o adevarata placere sa mergi prin ea. In 2 ore ajungem la Gura Diham si chemam taxiul pentru a ajunge mai repede la gara. Mai avem multe planuri pentru azi.

Ajungem la gara, luam primul tren spre Brasov si de acolo plecam spre Rasnov. Nu mai aveam mult timp la dispozitie, asa ca a trebuit sa alegem: cetatea sau pestera? Dupa cum probabil va asteptati, am ales pestera.

Pestera Valea Cetatii se afla in apropierea drumului ce leaga Rasnov de Poiana Brasov. Am luat un taxi pana la intersectia cu drumul forestier ce urca spre pestera. Ajunsi la intrare, avem parte de ceva surprize, nu neaparat placute. Toata zona a fost transformata intr-o afacere destul de profitabila. Langa pestera a fost amenajata o tiroliana.

Cat despre pestera... intrarea costa 15 lei si se face doar in grupuri organizate si cu ghid. Stam la coada vreo ora, timp in care citim toate panourile din jur si devenim ceva mai optimisti. Pe un panou era harta pesterii, ce prezenta o dezvoltare considerabila. In final ne vine si noua randul. Aflam ca intrarea a fost largita pentru a facilita accesul turistilor. Se merge doar pe o pasarela amenajata, ca doar trebuie sa poata ajungem si cei in adidasi sau pe tocuri. Suntem condusi in sala principala, unde experimentam intunericul absolut. Toti vizitatorii sunt rugati sa isi inchida dispozitivele electronice si se sting toate luminile in pestera. Dar cu asemenea public, asemenea intuneric. Bineinteles ca unii n-au auzit sau n-au vrut sa auda indemnul de a-si inchide telefoanele. Nu ne-a deranjat prea tare, noi mai experimentasem lucrul acesta cu alta ocazie intr-o pestera neamenajata (o sa povestesc despre asta intr-un articol viitor), dar poate pentru majoritatea oamenilor de acolo ar fi fost o experienta inedita. Mai facem cateva fotografii, mai observam cateva formatiuni carstice si suntem anuntati ca aici se incheie turul nostru. 

Mai aflam ca in pestera se tin ocazional si concerte de muzica clasica si ne indreptam spre iesire cu un gust destul de amar si cu promisiunea ca nu vom reveni prea curand. Cu toate astea, curiozitatea nu ne da pace si in drum spre Rasnov incepem sa ne intrebam in ce conditii am putea vizita toata pestera. Inca nu avem un raspuns, dar ne-am propus sa aflam la urmatoarea vizita. Am ramas datori cu vizitarea cetatii si intre timp am aflat de inca 2 obiective importante din zona: cheile si pestera Rasnoavei. Deci, vom reveni cu detalii.

In concluzie, putem spune ca a fost o excursie reusita, in ciuda inconvenientelor. Am aflat ca o harta detaliata ne poate scoate din multe incurcaturi si ca e mai bine sa fii flexibil decat incapatanat. Probleme neasteptate pot aparea oricand si e mai bine sa ne adaptam situatiei decat sa ne suparam ca planul nostru initial esueaza.

Dar trebuie sa marturisim ca si noi suntem incapatanati. Asa ca in partea a III-a revenim tot in Bucegi, cu un plan si mai ambitios si cat mai multe planuri de rezerva pentru a ajunge pe platoul Bucegilor.

Iarna la munte - part 1

Ce inseamna sa mergi iarna la munte?

In primul rand, inseamna ca sunt sanse mari ca socotelile de acasa nu se prea potriveasca cu cele de la fata locului. Asta nu inseamna ca nu mai are rost sa ne facem un plan. Dimpotriva, ideal ar fi sa avem cat mai multe planuri de rezerva. Si ca un exemplu, va voi povesti cateva experiente personale in ceea ce priveste mersul la munte pe timp de iarna.

Prima experienta pe timp de iarna la munte

Data: 23.12.2012
4 oameni
Destinatie: Varful Magura, judetul Sibiu – 1304 m

Plan initial: plecam din Sibiu la ora 8 dimineata cu un autobuz Transmixt pana in Cisnadie si de acolo urmam unul din marcaje (nu era stabilit care dintre ele) pana pe varf. De acolo ne intoarcem prin Rasinari. Stiam ca traseul de intoarcere n-ar trebui sa puna probleme, l-am mai parcurs (pe timp de vara) si stiam sigur ca din Rasinari avem autobuz spre Sibiu (care chiar circula).

Plan de rezerva: inexistent.

Ziua nu incepe prea bine, constatand in statie ca pentru cei de la Transmixt  a venit Craciunul cu cateva zile mai repede. Nici un anunt nicaieri, doar oameni revoltati in statie. Am hotarat sa ne incercam norocul la ocazie. In acest moment, 2 dintre participanti au renuntat, motivand ca s-a amanat prea mult plecarea si nefiind bine echipati. Nici noi nu eram extrem de echipati, doar suficient de incapatanati incat sa continuam. Cu ocazia (sau mai bine zis, "rechinii") am avut noroc, astfel incat in jurul orei 10 am plecat din Cisnadie. N-avem harta, eu imi amintesc cat de cat traseul. Dar nu si prin oras, astfel incat nu ajungem pe traseu, ci la iesirea spre Cisnadioara. Nu-i grav, de acolo stiu traseul probabil mai bine decat din Cisnadie. Ceea ce nu stiu cu exactitate e lungimea lui si timpul de parcurgere.

Pornim pe traseu (cruce albastra) indemnati de un satean ca „o sa merite, e frumos acolo sus”. Nici nu scapam bine de zgomotele satului, ca suntem intampinati de o veverita. Cam timida, ce-i drept, dar am apucat sa facem cateva poze.

Mai mergem un pic si realitatea situatiei noastre incepe sa ne izbeasca. Iarna nu-i ca vara. Inaintam totusi incet, dar sigur. Ratam un indicator si pornim din greseala pe o poteca de caprioare. Am pierdut aproape o ora, dar n-a fost o pierdere totala, deoarece ne-o oferit un prilej bun pentru a vedea cateva caprioare grabite.

Ne-am dat seama ca am gresit poteca doar in momentul in care nu am mai putut inainta. Am revenit la poteca noastra, am vazut si marcajul pe care l-am ratat si incepem un urcus sustinut catre creasta. E frumos, nu e frig si vedem si cateva raze de soare.

Ajungem in zone care imi par oarecum cunoscute, dar nu pot aprecia cat mai avem pana pe varf. E foarte diferit fata de cum imi aminteam zona in mijlocul lui iunie. Mergem tot timpul cu convingerea ca nu  mai e mult. Stiam ca mai urmeaza un urcus care avea sa fie mai greu si gata, suntem pe varf. Mergeam deja de mai bine de 4 ore cand vad primul reper de care imi amintesc perfect: un copac uscat, aproape cazut langa poteca, pe care n-ai cum sa-l ratezi in drum spre varf. Atunci realizez ca mai avem destul de mult de mers. E ora 2 intr-una din cele mai scurte zile ale anului si noi mai avem de mers. Speram ca in cel mult o ora sa ajungem pe varf, pentru a ne putea intoarce pe lumina... cel putin o parte din drum. Nu ne-am gandit ca pe timp de iarna ar trebui sa dublam timpul in care aproximam ca parcurgem un traseu. Asa ca pana pe varf nu am facut o ora, ci doua.

Privelistea a meritat intr-adevar tot efortul. Aveam priveliste catre tot masivul Cindrel. Si muntii Fagarasului pareau atat de aproape.

 Dar frigul nu ne lasa sa uitam unde suntem si situatia noastra devenea un pic disperata. Stand pe loc 5 minute pentru cateva poze si ceva de mancare, incepusem sa imi fac griji in privinta hipotermiei. Eram inghetati, uzi (am mers in zapada pana la genunchi pe alocuri), neechipati corespunzator, cu o singura frontala si cu noaptea pe urmele noastre. Ne grabim sa gasim poteca spre Rasinari, dar totul e acoperit de zapada si nu gasim marcajul. Pe varf zapada era viscolita si vantul incepea sa-si faca simtita prezenta. Nu mai era nimic cum imi aminteam din vara. Oriunde incercai sa calci, te afundai in zapada pana la genunchi, ceea ce facea inaintarea imposibila. Mai aveam 2 optiuni: sa ne intoarcem spre Cisnadioara pe unde am venit sau sa coboram in Cisnadie pe marcajul cruce rosie.

Drumul spre Cisnadie nu-l stiam nici unul dintre noi, dar era cel mai scurt si noi trebuia sa ajungem jos cat mai repede. Coborarea e abrupta, dar rapida. Alunecam, mai cadem, dar nu e grav, zapada fiind suficient de mare cat sa ne amortizeze caderile.  Scot frontala. E bezna. Macar stim ca mai rau de atat nu se poate. Cei 2 care s-au retras deja isi fac griji. Vorbim cu ei, le spunem ca suntem bine si continuam sa mergem. Repede si cu grija. Noroc ca ursii hiberneaza iarna. Mai ramam doar lupii de care sa ne facem probleme. Din fericire, nu dam de niciun animal salbatic pe traseu. Ajungem in vale, in drumul forestier care duce in Cisnadie. Dar inca n-am scapat. Trecem pe langa o proprietate privata pazita de caini care nu se sfiesc sa-si faca simtita prezenta. Ocolim cat putem, trecem in liniste si speram ca n-au treaba cu noi. Din fericire, asa a fost. Inca putin (vreo 30 de minute) si ajungem la primele case din Cisnadie. Si ce bucurie pe noi sa vedem oameni! Nu cred ca am fost vreodata mai fericita sa ajung jos de pe munte intr-un oras. Realizam ca n-am mai vazut un om de aproximativ 10 ore.  Rasuflam usurati ca am ajuns in siguranta. Ii asiguram si pe cei de acasa ca suntem bine si de aici... ne descurcam noi cumva sa ajungem in Sibiu. Sfanta ocazie pentru turisti fara masina, ca noi. Sau in zona asta – "rechini". Noroc ca mai erau care sa mearga la ora aia in Sibiu.

Si asa se incheie prima noastra intalnire cu muntele pe timp de iarna. Nu-mi pare rau. A fost superb, am avut o vreme de nota 10 si privelistea din varf a meritat tot efortul. Dar cred ca cel mai important a fost faptul ca am avut ce invata, pentru ca data viitoare sa fim mai pregatiti:

1. Nu pleca la munte fara frontala! Sub nicio forma. Nu conteaza ca nu planuiesti sa stai mai mult de 2 ore, ia-o cu tine. Ocupa putin spatiu, nu e grea si iti poate salva viata.

2. Echipeaza-te corespunzator! Hainele impermeabile si rezistente la vant sunt o necesitate. Iarna ai nevoie de bocanci de iarna. Nu ma intereseaza ca ai niste bocanci de 3 sezoane impermeabili. N-o sa te ajute prea mult cand incepi sa nu-ti mai simti degetele de la picioare de frig.

3. Si nu in ultimul rand... Informeaza-te! Cel mai bine ar fi sa ai la tine o harta a zonei in care te afli. Acolo gasesti toate traseele, descrierile lor, timpul de parcurgere, gradul de dificultate, dar si cabanele si refugiile din zona.

Acestea fiind zise, noi va uram drum bun in calatoriile voastre si promitem sa revenim in curand cu urmatoarele peripetii pe timp de iarna la munte - de data asta, in Bucegi.

Valea Sambetei - un peisaj apocaliptic si un dezastru ecologic

12 august 2012

• 1 Localizare
• 2 Acces
• 3 Descriere
• 4 Imagini
• 5 Flora si fauna
• 6 Experienta mea

Localizare

Traseul porneste de la complexul turistic Sambata (localitatea Sambata de Sus) si merge pana la cabana Valea Sambetei, de unde se pot face numeroase alte drumetii. Avem in apropiere Muchia Dragusului, Piatra Caprei, Fereastra Mare a Sambetei si Vf. Moldoveanu.

Acces

Doar cu masina, din cate am observat. Din localitatea Sambata de Jos, urmarim indicatoarele spre Sambata de Sus si spre complexul turistic Sambata. De acolo urmarim triunghiul rosu pe un drum forestier lin. Mai putem continua o vreme sa mergem cu masina, dar drumul e destul de rau. Lasam masina si continuam urcusul pe o poteca prin padure. Drumul e destul de bine marcat, nu exista riscul de a ne rataci si este accesibil atat vara, cat si iarna. Dupa aproximativ 2h 30min ajungem la cabana Valea Sambetei.

Descriere

Frumusetea vaii Sambetei e cunoscuta de multa vreme. Dar aceasta e pe cale sa dispara impreuna cu raul care curge prin acea vale. In zona se construieste o microhidrocentrala [vezi video mai jos pentru cazuri asemanatoare in Muntii Fagaras].

Ce mai puteti vedea pe Valea Sambetei? Conducte la tot pasul, utilaje, resturi de stanci care au fost dinamitate pentru a face loc santurilor pentru conducte. Pe scurt, zona arata ca o ruina. Peisajul este de-a dreptul infiorator. Cand ne apropiem de cabana insa, peisajul se schimba. Pe partea stanga vedem Piatra Caprei, priveliste ce pare a fi scoasa dintr-o poveste. In fata avem Fereastra Mare a Sambetei, loc in care putem ajungem pe un traseu de aproximativ 2 ore. Atentie, traseul spre Fereastra Mare e inchis iarna, datorita pericolului producerii de avalanse.

Imagini

Cateva imagini frumoase din Valea Sambetei...

Si cateva imagini mai putin frumoase...

Mai multe imagini gasiti aici:

Valea Sambetei

Flora si fauna

Flora e reprezentata in mare parte de paduri de conifere. Cat despre fauna, sunt slabe sanse se mai intalniti animale salbatice printr-o zona atat de invadata si distrusa de oameni. Poate ca sunt, eu n-am vazut.

Experienta mea

12.08.2012

Evident, n-a fost prea placuta. Singurul lucru pe care pot sa-l fac e sa ma intreb cum e posibil ca aceste firme sa primeasca aprobare pentru a distruge aceste zone in scopul unui profit nesemnificativ in comparatie cu valoarea ecologica si turistica a acestori munti. Nu am ce sa spun mai mult, sper doar ca cineva va lua masuri impotriva lor la un moment dat. Cat mai repede, pana mai avem munti.

Cisnadioara

1 Localizare

2 Acces

3 Descriere

• 3.1 Biserica fortificata
• 3.1 Piatra Broastei

4 Imagini

5 Flora si fauna

6 Experienta mea

Localizare

Satul Cisnadioara este localizat in judetul Sibiu, la o distanta de 2 km de Cisnadie si 10 km de Sibiu. Este punctul de plecare catre mai multe trasee turistice din muntii Cindrel. Cele mai apropiate obiective turistice sunt Biserica fortificata a Sf. Mihail si Piatra Broastei. Coordonate geografice (conform wikipedia): 45°42'16”N 24°6'46”E.

Acces

1. Cu masina:
   • Pe Calea Dumbravii pana la fabrica Dumbrava, apoi urmati drumul la stanga spre Cisnadioara.
   • Iesiti din Sibiu pe Calea Cisnadiei, ajungeti in Cisnadie, apoi urmati strazile: Sibiului, Cindrelului si Magurii dupa care veti ajunge in satul Cisnadioara.
   • Sibiu – DN1 – DJ106D (pe partea dreapta) – Cisnadie – Cisnadioara
2. Cu autobuzul: curse zilnice Transmixt – pana in Cisnadie, apoi pe jos inca aproximativ 2 km pana in Cisnadioara. Curse directe pana in Cisnadioara nu mai exista.
3. Pe jos. Nu-i chiar asa mult! Cel mai scurt drum e cel care trece pe langa fabrica Dumbrava.

Descriere

Biserica fortificata

Este un obiectiv turistic important al judetului Sibiu si este deschisa spre vizitare. Intrarea costa 5 lei. In continuare va prezint descrierea pe care o puteti citi si la intrare in cetate.

Ce se poate vedea acolo sus?

Pe varful acestui deal conic gasiti resturile unei cetati odinioara bine intarite, de la care numai o constructie bisericeasca in stil romanic mai este pastrata integral. Un zid oval inconjoara curtea cetatii. De la aceasta inaltime puteti sa gustati din plin o priveliste minunata de jur imprejur: inspre sud si vest spre zona muntoasa a muntilor Cibinului si spre est trecand peste orasul Cisnadie in valea Oltului pana la muntii albi si mareti ai Fagarasului. La picioarele dealului cetatii se intinde satul plin de traditii Cisnadioara / Michelsberg langa valea Argintului, inconjurat de un brau de case de vacanta moderne in zona livezilor stravechi.

Ce sens au avut cetatea si biserica in acest loc?

La fel ca si celelalte cetati taranesti si bisericesti din Ardeal, si acest complex era ridicat sa apere timp de secole biserica si taranii satului de ostiri straine, care intrau adesea in tara si o pradau (mai ales tatarii, cumanii si turcii). Intr-adevar, in anul 1658 cisnadiorenii au putut gasi aici adapost fata de trupele turcesti care au ars satul. Acelasi lucru s-a intamplat in 1705 cand trupele imperiale au devastat satul.

Biserica a fost construita deja la sfarsitul secolului al 12-lea si a fost dedicata sfantului Mihail, fapt ce a dus la numirea dealului cetatii in documentele medievale „Mons Sancti Michaelis”. Biserica a fost folosita ca biserica de pelerinaj. Biserica parohiala propriu-zisa (de la reforma o biserica evanghelica) se afla in mijlocul satului. Din 1940, capela Michaelis adaposteste un locas memorial pentru soldati cazuti in primul razboi mondial. De mult nu se mai foloseste pentru slujbe. Dar datorita acusticii buna si a simplitatii ei festive, aici au loc din cand in cand concerte si spectacole de teatru.

In scopul apararii, sus langa zid au fost tinute un numar de pietre globiforme. Pana in zilele noastre era o sarcina a fiecarui mire din Cisnadioara ca inainte de casatorie sa ridice prin rostogolire asa o piatra din vale pana sus in cetate.

De mult cetatea nu mai serveste apararii. Dar ca un monument de cultura rar intalnit, trebuie sa fie pastrata in continuare si ingrijita. Va rugam sa nu deteriorati inscriptiile, zidurile si peretii.

Istorie – mai mult de 800 de ani

Capela si cetatea au fost comandate probabil intre 1180 – 1200 de catre proprietarul de atunci – clericul de origine valona Gozelinus. Intr-un document din anul 1223 este mentionata pentru prima data cetatea. In perioada aceea, magister Gozelinus o dona impreuna cu pamantul abatiei din Carta din valea Oltului, o manastire cu calugari valoni. Satul Cisnadioara / Michelsberg probabil a fost fondat dupa 1223 de colonisti din Francia de langa raul Mosel. Locuitorii ei au fost de atunci iobagii manastirii din Carta. In anul 1474 cand a fost desfiintata abatia din Carta, Cisnadioara impreuna cu dealul cetatii a revenit protopopiei Sibiu / Hermannstadt. Pana la mijlocul secolului al 19-lea, satul a ramas un sat de iobagi.

Timp de secole preotii si locuitorii din satele sasesti Cisnadie si Cisnadioara s-au certat pentru proprietatea bisericii din deal. In ziua de astazi, cetatea apartine de orasul Cisnadie. Cheltuielile pentru intretinere si supraveghere sunt finantate din banii de intrare a vizitatorilor.

Calcarele cretacice de la Cisnadioara

Sau o denumire mai comuna – Piatra Broastei. Cu o vechime de 65 de milioane de ani, calcarele cretacice de la Cisnadioara sunt integrate in Rezervatia geologica de la Cisnadioara, fiind vizitate atat de pasionatii de geologie, cat si de turistii dornici sa admire peisaje deosebite. Cunoscuta pe plan national pentru varietatea de fosile marine ( belemiti, amoniti, corali neevoluati), rezervatia a fost cercetata inca din a doua jumatate a secolului XVIII. Recent, in 1999, aici au fost gasite fosile ale legendarului arbore de Sequoia. De atunci, rezervatia constituie un punct fosilifer integrat in circuitul turistic european. Fosilele descoperite in micul sat au o valoare de patrimoniu, fiind unice in Romania.

Imagini

Cetatea Cisnadioara

Piatra Broastei

Flora si fauna

In ceea ce priveste flora, nu e nimic deosebit de mentionat. Fiind la o altitudine de 693 m, intalnim in mare parte paduri de foioase.

Fauna, in schimb, poate fi destul de interesanta in aceasta zona. Caprioare, mistreti, vulpi, serpi, soparle, amfibieni, etc. Nu e cazul sa va speriati daca ati auzit de serpi. Sunt sanse extrem de mici sa intalniti vipere in zona aceasta. Cel mai comun este sarpele de casa (Natrix natrix). Cel mai bine este sa-l lasati in pace. Desi nu este periculos pentru oameni, daca se simte atacat, secreta substante urat mirositoare, deci sfatul meu este sa nu-l luati in mana. Veti mai putea intalni si cate o naparca (Anguis fragilis). Desi numita popular si incorect „sarpele de sticla”, naparca nu este un sarpe! Este o soparla apoda.

Nici de insecte nu veti scapa daca mergeti vara.

Experienta mea

18.03.2012, 9:30
Punct de plecare: Cimitirul Municipal Sibiu
8 oameni
Distanta parcursa in total: ~25 km.

Am plecat pe jos pe Calea Dumbravii spre Cisnadioara, ajungand in sat ceva mai repede decat ne asteptam. Am facut aproximativ 3 ore pana in sat, cu multe pauze de poze pe drum. Din centrul satului am urcat la cetate, am vizitat ce era de vizitat, am facut poze, apoi ne-am intors in sat si am plecat spre Piatra Broastei. Pentru unii, o rezervatie naturala impresionanta prin varsta acesteia, pentru altii – loc de facut gratar; altii considera stanca un loc bun sa-si scrie numele si, din observatiile personale, unii considera aceasta rezervatie o groapa de gunoi. Concluzia: Romania mai are mult pana sa ajunga la un nivel de civilizatie decent.

Drumul pana acolo n-a fost cel mai fericit in aceasta perioada a anului (noroi, ceva gheata si zapada pe alocuri), dar asta n-a descurajat pe nimeni. Nici macar pe cei care venisera la gratar. Nu ca ar fi asta o problema, chiar n-ar deranja pe nimeni deca ar lasa zona cel putin la fel de curata cum au gasit-o si daca n-ar mai polua fonic mediul. Dar din ce am vazut, asta nu prea se intampla in tara noastra.

Am facut acolo o pauza, cateva poze si am plecat inapoi destul de repede, pentru ca aveam ceva drum de parcurs. Am plecat inapoi tot pe jos, ajungand in Sibiu in jurul orei 6.

Canionul Mihaileni

1 Localizare

2 Acces

3 Descriere

4 Imagini

5 Flora si fauna

6 Experienta mea

Localizare

Canionul este localizat in judetul Sibiu, in apropierea satului Mihaileni, pe malul stang al paraului Calva. In centrul satului exista un indicator catre canion.

Comuna Mihaileni se afla aproximativ la jumatatea drumului dintre Seica Mare si Agnita.

Acces

a) Tren

Se poate merge cu un tren (CFR sau Regiotrans) pana in halta Seica Mare, apoi pe jos pana in Mihaileni (20 km). Din sat pana la canion mai este 1 km conform indicatorului, in realitate e ceva mai mult (1.5 - 2 km).

b) Autobuz

Accesul cu autobuzul este aproape imposibil. Exista un autobuz / zi (Transmixt) care face legatura intre Mihaileni si Sibiu, dar programul sau, evident, nu tine cont de nevoile turistilor. [Pentru detalii - autogari]

c) Masina

Nu stiu cum sunt drumurile daca plecati din alte localitati, dar daca alegeti sa plecati din Sibiu cu masina, recomand sa porniti catre Seica Mare, NU spre Agnita. Distanta e cam aceeasi. Am fost pe ambele drumuri si pot spune ca drumul pana in Seica e foarte bun, spre deosebire de cel spre Agnita, pe care o sa va distrugeti masina. Din Seica Mare se face un drum la dreapta spre Agnita. Veti trece prin satele Boarta si Buia, dupa care ajungeti in satul Mihaileni. Lasati masina si porniti pe jos catre canion.

Descriere

Canionul de la Mihaileni este o arie protejata, fiind rezervatie geologica si peisagistica. Se intinde pe o suprafata de 15 hectare si are o lungime de aproximativ 0.5 km.

Cu siguranta nu e ceea ce te-ai astepta de la un canion. Cu toate acestea, nu este mai putin impresionant. Cunoscut printre localnici drept "Rapa lui Brod", este un canion de nisip ascuns foarte bine de ochii curiosilor in spatele unei perdele dense de vegetatie, ceea ce il face foarte greu de gasit in timpul verii. Cu toate acestea, daca veti reusi sa-l gasiti, veti fi cu siguranta impresionati de peretii inalti de pana la 25 de metri, care va vor face sa va simtiti mici si neinsemnati in comparatie cu natura din jurul vostru. In continuare, voi lasa imaginile sa vorbeasca de la sine, cu mentiunea ca nicio poza nu poate reproduce experienta de a fi acolo in persoana.

Imagini

Cateva imagini din canion:







Mai multe imagini gasiti aici:

Canionul Mihaileni

Flora si fauna

Nimic deosebit aici, flora si fauna sunt caracteristice zonelor de deal din Transilvania. In zona avem pajisti, arbusti, tufisuri, paduri de foioase prin care se adapostesc animale precum mistretul, dihorul, veverita... Daca aveti noroc, poate vedeti si vreo caprioara.

In cazul in care mergeti sa vizitati canionul vara, nu uitati acasa o lotiune impotriva insectelor.

Legenda spune ca aici este cuibul puilor de lup, dar... e doar o legenda.

Experienta mea

26.02.2012

8 oameni

6:56 - Sibiu, Gara Mare, Regiotrans

7:45 - Seica Mare

Chiar daca varianta cu trenul pana in Seica si apoi 20 km pe jos nu pare cea mai imbietoare, pentru noi a fost singura. Si n-a fost chiar asa de rea pana la urma, pentru ca am avut noroc sa prindem o ocazie la iesirea din Seica, ocazie care ne-a luat pe toti 8 in spatele unei dube si ne-a lasat in centrul satului Mihaileni, chiar in dreptul indicatorului spre canion.

Nu ne-am lasat descurajati de gheata si zapada in care intram in unele locuri pana la genunchi si am pornit spre canion pe cararea care mergea in dreptul paraului Calva. Am stabilit deja pe care mal se afla canionul (malul stang). Atentie insa! Malul stang si malul drept se determina in functie de sensul de curs al raului, nu dupa sensul tau de mers! Asta face ca malul stang sa fie in dreapta ta. Dupa aproximativ jumatate de ora de mers prin zapada, am ajuns la intrarea in canion.

Personal, nu recomand parcurgerea canionului pe timp de vara, mai ales daca nu stiti exact unde e intrarea. E usor de ratat, fiind foarte bine ascunsa de vegetatie. Ca sa nu mai vorbesc de roiurile de insecte care va vor descuraja sa mai inaintati.

Dar nici iarna canionul nu e lipsit de peripetii. In primul rand, aveti grija unde si cum calcati, pentru ca puteti aluneca usor. Noi ne-am bazat destul de mult pe trunchiuri de copaci cazuti in canion, care, in ciuda aparentelor, erau destul de stabile. Canionul l-am parcurs incet, in aproximativ 3 ore, cu alunecarile si cazaturile de rigoare si cu multe pauze de poze si de admirat peisajul din jur. Am iesit din canion pe un deal, de unde ne-am intors in sat.

In jurul orei 12, eram inapoi in centrul satului, langa indicatorul catre canion. Ne asteptau 20 km de mers pe jos, asa ca nu am stat prea mult pe ganduri si am pornit spre Seica. Mai greu la inceput, cu o pauza de cafea in Buia... Toate bune si frumoase acolo, mai putin muzica, despre care nu o sa discut. La plecare din Buia am grabit pasul, pentru ca intre timp incepuse o ploaie care s-a transformat ulterior intr-o ninsoare ce a tinut vreo jumatate de ora. Am trecut si de Boarta si am ajuns in final la halta din Seica, morti de oboseala, uzi din cap pana in picioare, dar incantati de excursie, asteptand primul tren spre Sibiu.