Iarna la munte - part 3

Data: 8 - 11 februarie
2 oameni
Punct de pornire: Azuga

Plan initial: urcam din Azuga pana la cabana Diham (1320m) (pe harta drumul pare mai scurt decat din Busteni), de acolo coboram la Glajerie (700m), apoi ne indreptam spre cabana Malaiesti, unde ne cazam. A doua zi urcam prin Hornul Mare al Malaiestilor, ajungem pe Vf. Omu si plecam spre Piatra Arsa, unde intentionam sa ramanem peste noapte. Dimineata urma sa ne intoarcem la Babele, coboram cu telecabina, din Busteni plecam cat putem de repede spre Brasov, luam primul tren spre Zarnesti si apoi urcam la cabana Curmatura din Piatra Craiului, unde ne cazam.

Planuri de rezerva: multe, dar nici unul nu continea scenariul situatiei care ne astepta.

Planul initial avea sa pice din start, deoarece aflam din timp ca zapada e mult prea mare pentru a urca pe Vf. Omu prin Hornul Mare. Nici o problema, decidem ca ne vom intoarce in Busteni si urcam cu telecabina pe platou. Dar povestea incepe altfel decat ne-am fi imaginat.

Ajungem in Azuga si suntem indrumati de niste localnici spre drumul care urca la Diham. Pornim pe traseu si surprizele nu intarzie sa apara. Marcajele sunt extrem de rare si sterse si poteca nu e batuta deloc. Timp de aproximativ o ora, mergem in mod constant prin zapada pana la genunchi si in mare parte bazandu-ne doar pe o banuiala ca ne aflam pe drumul bun. Drumul e din ce in ce mai rau, asa ca decidem sa ne intoarcem in Busteni. Luam un taxi pana la Gura Diham si intamplarea a facut sa nimerim acelasi taximetrist cu care am mers si acum o luna. Ne da numarul de telefon pentru a-l putea contacta la intoarcere si pornim la drum spre cabana Diham.

Decidem sa mergem pe la Poiana Izvoarelor si de acolo sa coboram la Diham, dar la bifurcatia traseelor suntem sfatuiti sa mergem direct la Diham, fara a mai trece pe la Poiana Izvoarelor. Nu suntem in masura sa nu ascultam sfaturi, asa ca le urmam. Stam cam prost cu timpul. Presupunem ca vom ajunge pe intuneric la Malaiesti, dar ne bucuram ca traseul e bine marcat. Indicatorul zice ca avem 3 ore de mers pana la Diham.

Problemele au inceput sa apara cand cele 3 ore s-au facut 4 ore si jumatate si cabana Diham nu parea a fi prin apropiere. Si ca sa fie totul complet, se lasa si o ceata deasa, astfel incat n-am fi vazut cabana nici daca eram in fata ei (cum de altfel am si ajuns). Dezorientati si in criza de timp, decidem sa ne intoarcem la Poiana Izvoarelor. Dar si pentru asta avem nevoie de indicatii, nestiind cu exactitate unde ne aflam. Sunam la cabana si cabanierul ne da foarte amabil indicatiile necesare. Ajungem cu bine la cabana inainte de lasarea intunericului. Doamna de la cabana ne recunoaste de luna trecuta si ne da aceeasi camera. Amintesc din nou necesitatea unui sac de dormit pe timp de iarna. Sunam la cabana Malaiesti, anuntam ca nu putem ajunge si mergem sa dormim, pentru ca ne astepta o zi lunga. Dupa aventurile astea, renuntam la planurile de a mai ajunge iarna asta la Malaiesti. Dar tot vrem sa ajungem pe platoul Bucegilor.

Asa ca a doua zi ne trezim de dimineata si pornim spre Gura Diham, unde chemasem taxiul. Aflam ca telecabina circula, desi nu ne asteptam, la cum aratau norii, asa ca ne indreptam spre statia de telecabina. Suntem singurii care urcam. Nu stim la ce sa ne asteptam cand ajungem sus. Macar stiam ca nu e furtuna. Dar ceea ce am gasit a fost o surpriza impresionanta. Am iesit din nori si deasupra noastra aveam cer senin si o priveliste fantastica.

Profitam de lipsa aglomeratiei si mergem sa facem niste poze la Sfinx si la Babe. Cred ca am stat acolo mai bine de 2 ore, incercand sa realizam poza perfecta. Desigur, poza perfecta nu exista, dar noi suntem foarte incantati de ceea ce am realizat.

Se inteteste vantul si decidem ca e cazul sa plecam spre Piatra Arsa daca vrem sa nu avem probleme pe drum. Traseul e bine marcat si poteca e evidenta, fiind batatorita de snow-mobile. E accesibil atat vara, cat si iarna, nu exista risc de avalansa si nu pune nici un fel de probleme. Vara e traseu de aproximativ o ora. Iarna e mai complicat prin zapada pana la genunchi. Da, chiar daca poteca e cat de cat batatorita, tot se intra in zapada pana la genunchi, ceea ce incetineste inaintarea. Trecem in drumul nostru peste muntele Ciocarlia, care ne ofera o priveliste superba spre Crucea Eroilor de pe Caraiman si spre varful Costila.

Ajungem la cabana la apusul soarelui. Obositi si inghetati, dar tot am preferat sa nu intram in cabana pana ce soarele nu a apus complet, oferindu-ne un spectacol incredibil de lumini si umbre.

Intram in cabana si asteptam sa vina cineva la receptie. Luam o camera de 2 persoane, desi pretul ni se pare cam piperat (100 lei/noapte). Cand intram in camera, intelegem si motivul. E un hotel in toata regula la 1950 m altitudine. Avem toate conditiile necesare si nu numai. Curent, apa calda, baie in camera, caldura (calorifere cu termostat pe care il reglam cum vroiam), chiar si televizor in camera. Am coborat in sala de mese sa mancam ceva si va putem spune ca mancarea e foarte buna si preturile sunt decente. Si dupa o zi lunga de mers prin zapada, va recomandam si o cana de vin fiert de la cabana.

Dimineata urmatoare ne pregatim cu greu de plecare, mai ales vazand ce e afara. Vremea nu prea era de acord cu plecarea noastra, afara fiind un viscol crunt. Dar si noi suntem incapatanati. Stim ca telecabina de la Babe nu circula, asa ca decidem sa plecam spre Sinaia. Dar cu vremea nu te pui, pentru ca n-ai sanse. Cabanierul ne da numarul lui de telefon, in caz ca se intampla ceva si avem nevoie de ajutor pe drum. Iesim din cabana si mergem vreo 10 minute, timp in care nu reusim sa iesim nici macar din curtea cabanei. Nu numai ca inaintam foarte greu, dar si vizibilitatea era redusa. Constientizam ca nu vom rezista pana la Cota 2000 de la Sinaia, asa ca ne intoarcem in cabana. Acolo, un grup de turisti (mult mai experimentati decat noi, din ce am observat) se pregateau si ei sa plece spre Sinaia. Ne invita sa mergem cu ei, asigurandu-ne ca vom ajunge cu bine la Sinaia, dar ii refuzam. Ne cunoastem limitele, stim cand putem risca si cand nu. De data asta, zicem nu. Poate maine e mai bine. Asa ca sunam la cabana Curmatura din Piatra Craiului, le explicam situatia si motivul pentru care nu mai putem ajunge si ne prelungim sederea la Piatra Arsa.

Intre timp aflam ca nu suntem singurii blocati in Bucegi. Un grup de turisti ramasera blocati la Padina, dupa ninsorile abundente de noaptea trecuta, fiind necesara interventia salvamontului. Noi deocamdata eram optimisti si traiam cu speranta ca maine va fi mai bine.

Ziua urmatoare avem noroc. E o dimineata superba si nici un nor pe cer. Ne adunam bagajele, sunam la telecabina Babele sa ne asiguram ca circula si pornim la drum. Deodata cu noi iese si cabanierul cu snow-mobilul si porneste inaintea nostra sa ne bata cararea. S-a oferit sa ne duca pana la Babe, dar am refuzat, optand sa ne mai bucuram inca putin de splendoarea Bucegilor intr-o zi senina de iarna.

Coboram cu telecabina, trecem de stratul de nori, vedem cateva capre negre pe Jepii Mici si ajungem in Busteni. Ne indreptam spre gara. Mai facem cateva poze printre nori cu crucea de pe Caraiman, ne jucam cu o pisica mult prea prietenoasa pentru binele ei, aflam ca avem de asteptat aproximativ 4 ore pana la primul tren, asa ca plecam cu primul microbuz spre Brasov.

Si cu asta se incheie seria povestirilor de iarna. N-a fost chiar asa de rau, nu-i asa? In concluzie, se poate merge si iarna la munte fara probleme. Tot ce trebuie este imbracaminte adecvata si neaparat incaltaminte impermeabila. Efortul depus va fi mai mare decat vara, dar va asigur ca merita!