Iarna la munte - part 1

Ce inseamna sa mergi iarna la munte?

In primul rand, inseamna ca sunt sanse mari ca socotelile de acasa nu se prea potriveasca cu cele de la fata locului. Asta nu inseamna ca nu mai are rost sa ne facem un plan. Dimpotriva, ideal ar fi sa avem cat mai multe planuri de rezerva. Si ca un exemplu, va voi povesti cateva experiente personale in ceea ce priveste mersul la munte pe timp de iarna.

Prima experienta pe timp de iarna la munte

Data: 23.12.2012
4 oameni
Destinatie: Varful Magura, judetul Sibiu – 1304 m

Plan initial: plecam din Sibiu la ora 8 dimineata cu un autobuz Transmixt pana in Cisnadie si de acolo urmam unul din marcaje (nu era stabilit care dintre ele) pana pe varf. De acolo ne intoarcem prin Rasinari. Stiam ca traseul de intoarcere n-ar trebui sa puna probleme, l-am mai parcurs (pe timp de vara) si stiam sigur ca din Rasinari avem autobuz spre Sibiu (care chiar circula).

Plan de rezerva: inexistent.

Ziua nu incepe prea bine, constatand in statie ca pentru cei de la Transmixt  a venit Craciunul cu cateva zile mai repede. Nici un anunt nicaieri, doar oameni revoltati in statie. Am hotarat sa ne incercam norocul la ocazie. In acest moment, 2 dintre participanti au renuntat, motivand ca s-a amanat prea mult plecarea si nefiind bine echipati. Nici noi nu eram extrem de echipati, doar suficient de incapatanati incat sa continuam. Cu ocazia (sau mai bine zis, "rechinii") am avut noroc, astfel incat in jurul orei 10 am plecat din Cisnadie. N-avem harta, eu imi amintesc cat de cat traseul. Dar nu si prin oras, astfel incat nu ajungem pe traseu, ci la iesirea spre Cisnadioara. Nu-i grav, de acolo stiu traseul probabil mai bine decat din Cisnadie. Ceea ce nu stiu cu exactitate e lungimea lui si timpul de parcurgere.

Pornim pe traseu (cruce albastra) indemnati de un satean ca „o sa merite, e frumos acolo sus”. Nici nu scapam bine de zgomotele satului, ca suntem intampinati de o veverita. Cam timida, ce-i drept, dar am apucat sa facem cateva poze.

Mai mergem un pic si realitatea situatiei noastre incepe sa ne izbeasca. Iarna nu-i ca vara. Inaintam totusi incet, dar sigur. Ratam un indicator si pornim din greseala pe o poteca de caprioare. Am pierdut aproape o ora, dar n-a fost o pierdere totala, deoarece ne-o oferit un prilej bun pentru a vedea cateva caprioare grabite.

Ne-am dat seama ca am gresit poteca doar in momentul in care nu am mai putut inainta. Am revenit la poteca noastra, am vazut si marcajul pe care l-am ratat si incepem un urcus sustinut catre creasta. E frumos, nu e frig si vedem si cateva raze de soare.

Ajungem in zone care imi par oarecum cunoscute, dar nu pot aprecia cat mai avem pana pe varf. E foarte diferit fata de cum imi aminteam zona in mijlocul lui iunie. Mergem tot timpul cu convingerea ca nu  mai e mult. Stiam ca mai urmeaza un urcus care avea sa fie mai greu si gata, suntem pe varf. Mergeam deja de mai bine de 4 ore cand vad primul reper de care imi amintesc perfect: un copac uscat, aproape cazut langa poteca, pe care n-ai cum sa-l ratezi in drum spre varf. Atunci realizez ca mai avem destul de mult de mers. E ora 2 intr-una din cele mai scurte zile ale anului si noi mai avem de mers. Speram ca in cel mult o ora sa ajungem pe varf, pentru a ne putea intoarce pe lumina... cel putin o parte din drum. Nu ne-am gandit ca pe timp de iarna ar trebui sa dublam timpul in care aproximam ca parcurgem un traseu. Asa ca pana pe varf nu am facut o ora, ci doua.

Privelistea a meritat intr-adevar tot efortul. Aveam priveliste catre tot masivul Cindrel. Si muntii Fagarasului pareau atat de aproape.

 Dar frigul nu ne lasa sa uitam unde suntem si situatia noastra devenea un pic disperata. Stand pe loc 5 minute pentru cateva poze si ceva de mancare, incepusem sa imi fac griji in privinta hipotermiei. Eram inghetati, uzi (am mers in zapada pana la genunchi pe alocuri), neechipati corespunzator, cu o singura frontala si cu noaptea pe urmele noastre. Ne grabim sa gasim poteca spre Rasinari, dar totul e acoperit de zapada si nu gasim marcajul. Pe varf zapada era viscolita si vantul incepea sa-si faca simtita prezenta. Nu mai era nimic cum imi aminteam din vara. Oriunde incercai sa calci, te afundai in zapada pana la genunchi, ceea ce facea inaintarea imposibila. Mai aveam 2 optiuni: sa ne intoarcem spre Cisnadioara pe unde am venit sau sa coboram in Cisnadie pe marcajul cruce rosie.

Drumul spre Cisnadie nu-l stiam nici unul dintre noi, dar era cel mai scurt si noi trebuia sa ajungem jos cat mai repede. Coborarea e abrupta, dar rapida. Alunecam, mai cadem, dar nu e grav, zapada fiind suficient de mare cat sa ne amortizeze caderile.  Scot frontala. E bezna. Macar stim ca mai rau de atat nu se poate. Cei 2 care s-au retras deja isi fac griji. Vorbim cu ei, le spunem ca suntem bine si continuam sa mergem. Repede si cu grija. Noroc ca ursii hiberneaza iarna. Mai ramam doar lupii de care sa ne facem probleme. Din fericire, nu dam de niciun animal salbatic pe traseu. Ajungem in vale, in drumul forestier care duce in Cisnadie. Dar inca n-am scapat. Trecem pe langa o proprietate privata pazita de caini care nu se sfiesc sa-si faca simtita prezenta. Ocolim cat putem, trecem in liniste si speram ca n-au treaba cu noi. Din fericire, asa a fost. Inca putin (vreo 30 de minute) si ajungem la primele case din Cisnadie. Si ce bucurie pe noi sa vedem oameni! Nu cred ca am fost vreodata mai fericita sa ajung jos de pe munte intr-un oras. Realizam ca n-am mai vazut un om de aproximativ 10 ore.  Rasuflam usurati ca am ajuns in siguranta. Ii asiguram si pe cei de acasa ca suntem bine si de aici... ne descurcam noi cumva sa ajungem in Sibiu. Sfanta ocazie pentru turisti fara masina, ca noi. Sau in zona asta – "rechini". Noroc ca mai erau care sa mearga la ora aia in Sibiu.

Si asa se incheie prima noastra intalnire cu muntele pe timp de iarna. Nu-mi pare rau. A fost superb, am avut o vreme de nota 10 si privelistea din varf a meritat tot efortul. Dar cred ca cel mai important a fost faptul ca am avut ce invata, pentru ca data viitoare sa fim mai pregatiti:

1. Nu pleca la munte fara frontala! Sub nicio forma. Nu conteaza ca nu planuiesti sa stai mai mult de 2 ore, ia-o cu tine. Ocupa putin spatiu, nu e grea si iti poate salva viata.

2. Echipeaza-te corespunzator! Hainele impermeabile si rezistente la vant sunt o necesitate. Iarna ai nevoie de bocanci de iarna. Nu ma intereseaza ca ai niste bocanci de 3 sezoane impermeabili. N-o sa te ajute prea mult cand incepi sa nu-ti mai simti degetele de la picioare de frig.

3. Si nu in ultimul rand... Informeaza-te! Cel mai bine ar fi sa ai la tine o harta a zonei in care te afli. Acolo gasesti toate traseele, descrierile lor, timpul de parcurgere, gradul de dificultate, dar si cabanele si refugiile din zona.

Acestea fiind zise, noi va uram drum bun in calatoriile voastre si promitem sa revenim in curand cu urmatoarele peripetii pe timp de iarna la munte - de data asta, in Bucegi.