Iarna la munte - part 3

Data: 8 - 11 februarie
2 oameni
Punct de pornire: Azuga

Plan initial: urcam din Azuga pana la cabana Diham (1320m) (pe harta drumul pare mai scurt decat din Busteni), de acolo coboram la Glajerie (700m), apoi ne indreptam spre cabana Malaiesti, unde ne cazam. A doua zi urcam prin Hornul Mare al Malaiestilor, ajungem pe Vf. Omu si plecam spre Piatra Arsa, unde intentionam sa ramanem peste noapte. Dimineata urma sa ne intoarcem la Babele, coboram cu telecabina, din Busteni plecam cat putem de repede spre Brasov, luam primul tren spre Zarnesti si apoi urcam la cabana Curmatura din Piatra Craiului, unde ne cazam.

Planuri de rezerva: multe, dar nici unul nu continea scenariul situatiei care ne astepta.

Planul initial avea sa pice din start, deoarece aflam din timp ca zapada e mult prea mare pentru a urca pe Vf. Omu prin Hornul Mare. Nici o problema, decidem ca ne vom intoarce in Busteni si urcam cu telecabina pe platou. Dar povestea incepe altfel decat ne-am fi imaginat.

Ajungem in Azuga si suntem indrumati de niste localnici spre drumul care urca la Diham. Pornim pe traseu si surprizele nu intarzie sa apara. Marcajele sunt extrem de rare si sterse si poteca nu e batuta deloc. Timp de aproximativ o ora, mergem in mod constant prin zapada pana la genunchi si in mare parte bazandu-ne doar pe o banuiala ca ne aflam pe drumul bun. Drumul e din ce in ce mai rau, asa ca decidem sa ne intoarcem in Busteni. Luam un taxi pana la Gura Diham si intamplarea a facut sa nimerim acelasi taximetrist cu care am mers si acum o luna. Ne da numarul de telefon pentru a-l putea contacta la intoarcere si pornim la drum spre cabana Diham.

Decidem sa mergem pe la Poiana Izvoarelor si de acolo sa coboram la Diham, dar la bifurcatia traseelor suntem sfatuiti sa mergem direct la Diham, fara a mai trece pe la Poiana Izvoarelor. Nu suntem in masura sa nu ascultam sfaturi, asa ca le urmam. Stam cam prost cu timpul. Presupunem ca vom ajunge pe intuneric la Malaiesti, dar ne bucuram ca traseul e bine marcat. Indicatorul zice ca avem 3 ore de mers pana la Diham.

Problemele au inceput sa apara cand cele 3 ore s-au facut 4 ore si jumatate si cabana Diham nu parea a fi prin apropiere. Si ca sa fie totul complet, se lasa si o ceata deasa, astfel incat n-am fi vazut cabana nici daca eram in fata ei (cum de altfel am si ajuns). Dezorientati si in criza de timp, decidem sa ne intoarcem la Poiana Izvoarelor. Dar si pentru asta avem nevoie de indicatii, nestiind cu exactitate unde ne aflam. Sunam la cabana si cabanierul ne da foarte amabil indicatiile necesare. Ajungem cu bine la cabana inainte de lasarea intunericului. Doamna de la cabana ne recunoaste de luna trecuta si ne da aceeasi camera. Amintesc din nou necesitatea unui sac de dormit pe timp de iarna. Sunam la cabana Malaiesti, anuntam ca nu putem ajunge si mergem sa dormim, pentru ca ne astepta o zi lunga. Dupa aventurile astea, renuntam la planurile de a mai ajunge iarna asta la Malaiesti. Dar tot vrem sa ajungem pe platoul Bucegilor.

Asa ca a doua zi ne trezim de dimineata si pornim spre Gura Diham, unde chemasem taxiul. Aflam ca telecabina circula, desi nu ne asteptam, la cum aratau norii, asa ca ne indreptam spre statia de telecabina. Suntem singurii care urcam. Nu stim la ce sa ne asteptam cand ajungem sus. Macar stiam ca nu e furtuna. Dar ceea ce am gasit a fost o surpriza impresionanta. Am iesit din nori si deasupra noastra aveam cer senin si o priveliste fantastica.

Profitam de lipsa aglomeratiei si mergem sa facem niste poze la Sfinx si la Babe. Cred ca am stat acolo mai bine de 2 ore, incercand sa realizam poza perfecta. Desigur, poza perfecta nu exista, dar noi suntem foarte incantati de ceea ce am realizat.

Se inteteste vantul si decidem ca e cazul sa plecam spre Piatra Arsa daca vrem sa nu avem probleme pe drum. Traseul e bine marcat si poteca e evidenta, fiind batatorita de snow-mobile. E accesibil atat vara, cat si iarna, nu exista risc de avalansa si nu pune nici un fel de probleme. Vara e traseu de aproximativ o ora. Iarna e mai complicat prin zapada pana la genunchi. Da, chiar daca poteca e cat de cat batatorita, tot se intra in zapada pana la genunchi, ceea ce incetineste inaintarea. Trecem in drumul nostru peste muntele Ciocarlia, care ne ofera o priveliste superba spre Crucea Eroilor de pe Caraiman si spre varful Costila.

Ajungem la cabana la apusul soarelui. Obositi si inghetati, dar tot am preferat sa nu intram in cabana pana ce soarele nu a apus complet, oferindu-ne un spectacol incredibil de lumini si umbre.

Intram in cabana si asteptam sa vina cineva la receptie. Luam o camera de 2 persoane, desi pretul ni se pare cam piperat (100 lei/noapte). Cand intram in camera, intelegem si motivul. E un hotel in toata regula la 1950 m altitudine. Avem toate conditiile necesare si nu numai. Curent, apa calda, baie in camera, caldura (calorifere cu termostat pe care il reglam cum vroiam), chiar si televizor in camera. Am coborat in sala de mese sa mancam ceva si va putem spune ca mancarea e foarte buna si preturile sunt decente. Si dupa o zi lunga de mers prin zapada, va recomandam si o cana de vin fiert de la cabana.

Dimineata urmatoare ne pregatim cu greu de plecare, mai ales vazand ce e afara. Vremea nu prea era de acord cu plecarea noastra, afara fiind un viscol crunt. Dar si noi suntem incapatanati. Stim ca telecabina de la Babe nu circula, asa ca decidem sa plecam spre Sinaia. Dar cu vremea nu te pui, pentru ca n-ai sanse. Cabanierul ne da numarul lui de telefon, in caz ca se intampla ceva si avem nevoie de ajutor pe drum. Iesim din cabana si mergem vreo 10 minute, timp in care nu reusim sa iesim nici macar din curtea cabanei. Nu numai ca inaintam foarte greu, dar si vizibilitatea era redusa. Constientizam ca nu vom rezista pana la Cota 2000 de la Sinaia, asa ca ne intoarcem in cabana. Acolo, un grup de turisti (mult mai experimentati decat noi, din ce am observat) se pregateau si ei sa plece spre Sinaia. Ne invita sa mergem cu ei, asigurandu-ne ca vom ajunge cu bine la Sinaia, dar ii refuzam. Ne cunoastem limitele, stim cand putem risca si cand nu. De data asta, zicem nu. Poate maine e mai bine. Asa ca sunam la cabana Curmatura din Piatra Craiului, le explicam situatia si motivul pentru care nu mai putem ajunge si ne prelungim sederea la Piatra Arsa.

Intre timp aflam ca nu suntem singurii blocati in Bucegi. Un grup de turisti ramasera blocati la Padina, dupa ninsorile abundente de noaptea trecuta, fiind necesara interventia salvamontului. Noi deocamdata eram optimisti si traiam cu speranta ca maine va fi mai bine.

Ziua urmatoare avem noroc. E o dimineata superba si nici un nor pe cer. Ne adunam bagajele, sunam la telecabina Babele sa ne asiguram ca circula si pornim la drum. Deodata cu noi iese si cabanierul cu snow-mobilul si porneste inaintea nostra sa ne bata cararea. S-a oferit sa ne duca pana la Babe, dar am refuzat, optand sa ne mai bucuram inca putin de splendoarea Bucegilor intr-o zi senina de iarna.

Coboram cu telecabina, trecem de stratul de nori, vedem cateva capre negre pe Jepii Mici si ajungem in Busteni. Ne indreptam spre gara. Mai facem cateva poze printre nori cu crucea de pe Caraiman, ne jucam cu o pisica mult prea prietenoasa pentru binele ei, aflam ca avem de asteptat aproximativ 4 ore pana la primul tren, asa ca plecam cu primul microbuz spre Brasov.

Si cu asta se incheie seria povestirilor de iarna. N-a fost chiar asa de rau, nu-i asa? In concluzie, se poate merge si iarna la munte fara probleme. Tot ce trebuie este imbracaminte adecvata si neaparat incaltaminte impermeabila. Efortul depus va fi mai mare decat vara, dar va asigur ca merita!

Iarna la munte - part 2

Data:  5 - 6 ianuarie

4 oameni

Punct de pornire: Busteni

Plan initial: ajungem in Busteni, urcam cu telecabina pana pe Platoul Bucegilor, facem niste poze, dormim la cabana Babele si ziua urmatoare pornim spre Rasnov, vizitam cetatea si Pestera Valea Cetatii, dupa care ne intoarcem la Sibiu.

Plan de rezerva: inexistent

Lucrurile aveau sa mearga prost din momentul in care am coborat din microbuz in Busteni. Vremea nu prea era de acord cu planul nostru. In Busteni era innorat, ningea si aflam ca sus pe platou e viscol, deci nu va circula telecabina. Ni se ofera imediat alternativa jeep-urilor pentru a ajunge pana pe platoul Padina, dar preturile nu sunt tocmai atragatoare, asa ca refuzam.

Trebuie sa gasim alta optiune de cazare si asta cat mai repede, sa scapam de o grija si sa putem explora linistiti zona. Suntem indrumati catre o pensiune din Busteni, din apropierea telecabinei (nu am retinut numele pensiunii). Intram, comandam ceva de baut si ne asezam la o masa cu harta in fata sa ne studiem mai bine optiunile. Gazdele nu ni se par deloc primitoare, doar disperate dupa bani, asa ca refuzam sa ne cazam acolo. Nu ne inspira incredere.

In schimb, studiind putin harta in cautarea unor alternative, observam cateva cabane in apropiere: Gura Diham, Diham si Poiana Izvoarelor. La Gura Diham e plin, la Diham nu raspunde nimeni, dar avem noroc cu Poiana Izvoarelor. Ne spun ca au locuri si ne dau indicatiile necesare pentru a ajunge la cabana. 

Dar pana atunci avem de vizitat un obiectiv mai apropiat si usor accesibil in orice conditii: Cascada Urlatoarea. Traseul porneste de la telecabina si urmareste marcajul punct rosu pana la cascada. Traseul nu pune probleme nimanui si este foarte circulat. Ajungem la cascada, facem cateva poze si ne intoarcem in Busteni. 

Luam un taxi pana la cabana Gura Diham si de acolo incepe poteca spre cabana Poiana Izvoarelor.

Prima parte a potecii urca destul de abrupt pana la intrarea in padure. Ninsoarea si viscolul de jos nu par sa inceteze, asa ca doi dintre participanti decid sa se intoarca, optand pentru vizitarea castelului Cantacuzino. Noi ne continuam drumul spre cabana, o urcare lina prin padure, neasteptat de accesibila. Ajungem la cabana in jurul orei 5, un pic la limita, pentru ca ziua e scurta, dar nu ne faceam probleme. Aveam frontale si traseul e foarte bine marcat.

Cabana Poiana Izvoarelor

La cabana suntem intampinati de o doamna foarte primitoare, care ne conduce in camera. Nu ne asteptam sa avem asemenea conditii la un pret atat de mic. Camera de 2 persoane cu baie costa 70 de lei si avem apa calda la orice ora. Singura problema ar fi caloriferele, care nu fac fata si e necesar un sac de dormit bun daca mergeti iarna. Daca doriti sa mancati la cabana, va putem spune ca mancarea e foarte buna si preturile sunt corecte.

A doua zi dimineata iesim cu greu din sacii de dormit, pentru ca temperatura in camera scazuse destul de mult. Mancam ceva si ne pregatim de coborare. Iesirea din cabana devine un soc: totul alb in jur. A nins toata noaptea si nu se vedea nici urma de poteca. Desi putin sceptici la inceput, pornim incet urmand marcajele si constatam ca nu e chiar asa de rau  pe cat credeam. Chiar daca ne-am afundat uneori pana peste genunchi, zapada era proaspata si afanata, o adevarata placere sa mergi prin ea. In 2 ore ajungem la Gura Diham si chemam taxiul pentru a ajunge mai repede la gara. Mai avem multe planuri pentru azi.

Ajungem la gara, luam primul tren spre Brasov si de acolo plecam spre Rasnov. Nu mai aveam mult timp la dispozitie, asa ca a trebuit sa alegem: cetatea sau pestera? Dupa cum probabil va asteptati, am ales pestera.

Pestera Valea Cetatii se afla in apropierea drumului ce leaga Rasnov de Poiana Brasov. Am luat un taxi pana la intersectia cu drumul forestier ce urca spre pestera. Ajunsi la intrare, avem parte de ceva surprize, nu neaparat placute. Toata zona a fost transformata intr-o afacere destul de profitabila. Langa pestera a fost amenajata o tiroliana.

Cat despre pestera... intrarea costa 15 lei si se face doar in grupuri organizate si cu ghid. Stam la coada vreo ora, timp in care citim toate panourile din jur si devenim ceva mai optimisti. Pe un panou era harta pesterii, ce prezenta o dezvoltare considerabila. In final ne vine si noua randul. Aflam ca intrarea a fost largita pentru a facilita accesul turistilor. Se merge doar pe o pasarela amenajata, ca doar trebuie sa poata ajungem si cei in adidasi sau pe tocuri. Suntem condusi in sala principala, unde experimentam intunericul absolut. Toti vizitatorii sunt rugati sa isi inchida dispozitivele electronice si se sting toate luminile in pestera. Dar cu asemenea public, asemenea intuneric. Bineinteles ca unii n-au auzit sau n-au vrut sa auda indemnul de a-si inchide telefoanele. Nu ne-a deranjat prea tare, noi mai experimentasem lucrul acesta cu alta ocazie intr-o pestera neamenajata (o sa povestesc despre asta intr-un articol viitor), dar poate pentru majoritatea oamenilor de acolo ar fi fost o experienta inedita. Mai facem cateva fotografii, mai observam cateva formatiuni carstice si suntem anuntati ca aici se incheie turul nostru. 

Mai aflam ca in pestera se tin ocazional si concerte de muzica clasica si ne indreptam spre iesire cu un gust destul de amar si cu promisiunea ca nu vom reveni prea curand. Cu toate astea, curiozitatea nu ne da pace si in drum spre Rasnov incepem sa ne intrebam in ce conditii am putea vizita toata pestera. Inca nu avem un raspuns, dar ne-am propus sa aflam la urmatoarea vizita. Am ramas datori cu vizitarea cetatii si intre timp am aflat de inca 2 obiective importante din zona: cheile si pestera Rasnoavei. Deci, vom reveni cu detalii.

In concluzie, putem spune ca a fost o excursie reusita, in ciuda inconvenientelor. Am aflat ca o harta detaliata ne poate scoate din multe incurcaturi si ca e mai bine sa fii flexibil decat incapatanat. Probleme neasteptate pot aparea oricand si e mai bine sa ne adaptam situatiei decat sa ne suparam ca planul nostru initial esueaza.

Dar trebuie sa marturisim ca si noi suntem incapatanati. Asa ca in partea a III-a revenim tot in Bucegi, cu un plan si mai ambitios si cat mai multe planuri de rezerva pentru a ajunge pe platoul Bucegilor.

Iarna la munte - part 1

Ce inseamna sa mergi iarna la munte?

In primul rand, inseamna ca sunt sanse mari ca socotelile de acasa nu se prea potriveasca cu cele de la fata locului. Asta nu inseamna ca nu mai are rost sa ne facem un plan. Dimpotriva, ideal ar fi sa avem cat mai multe planuri de rezerva. Si ca un exemplu, va voi povesti cateva experiente personale in ceea ce priveste mersul la munte pe timp de iarna.

Prima experienta pe timp de iarna la munte

Data: 23.12.2012
4 oameni
Destinatie: Varful Magura, judetul Sibiu – 1304 m

Plan initial: plecam din Sibiu la ora 8 dimineata cu un autobuz Transmixt pana in Cisnadie si de acolo urmam unul din marcaje (nu era stabilit care dintre ele) pana pe varf. De acolo ne intoarcem prin Rasinari. Stiam ca traseul de intoarcere n-ar trebui sa puna probleme, l-am mai parcurs (pe timp de vara) si stiam sigur ca din Rasinari avem autobuz spre Sibiu (care chiar circula).

Plan de rezerva: inexistent.

Ziua nu incepe prea bine, constatand in statie ca pentru cei de la Transmixt  a venit Craciunul cu cateva zile mai repede. Nici un anunt nicaieri, doar oameni revoltati in statie. Am hotarat sa ne incercam norocul la ocazie. In acest moment, 2 dintre participanti au renuntat, motivand ca s-a amanat prea mult plecarea si nefiind bine echipati. Nici noi nu eram extrem de echipati, doar suficient de incapatanati incat sa continuam. Cu ocazia (sau mai bine zis, "rechinii") am avut noroc, astfel incat in jurul orei 10 am plecat din Cisnadie. N-avem harta, eu imi amintesc cat de cat traseul. Dar nu si prin oras, astfel incat nu ajungem pe traseu, ci la iesirea spre Cisnadioara. Nu-i grav, de acolo stiu traseul probabil mai bine decat din Cisnadie. Ceea ce nu stiu cu exactitate e lungimea lui si timpul de parcurgere.

Pornim pe traseu (cruce albastra) indemnati de un satean ca „o sa merite, e frumos acolo sus”. Nici nu scapam bine de zgomotele satului, ca suntem intampinati de o veverita. Cam timida, ce-i drept, dar am apucat sa facem cateva poze.

Mai mergem un pic si realitatea situatiei noastre incepe sa ne izbeasca. Iarna nu-i ca vara. Inaintam totusi incet, dar sigur. Ratam un indicator si pornim din greseala pe o poteca de caprioare. Am pierdut aproape o ora, dar n-a fost o pierdere totala, deoarece ne-o oferit un prilej bun pentru a vedea cateva caprioare grabite.

Ne-am dat seama ca am gresit poteca doar in momentul in care nu am mai putut inainta. Am revenit la poteca noastra, am vazut si marcajul pe care l-am ratat si incepem un urcus sustinut catre creasta. E frumos, nu e frig si vedem si cateva raze de soare.

Ajungem in zone care imi par oarecum cunoscute, dar nu pot aprecia cat mai avem pana pe varf. E foarte diferit fata de cum imi aminteam zona in mijlocul lui iunie. Mergem tot timpul cu convingerea ca nu  mai e mult. Stiam ca mai urmeaza un urcus care avea sa fie mai greu si gata, suntem pe varf. Mergeam deja de mai bine de 4 ore cand vad primul reper de care imi amintesc perfect: un copac uscat, aproape cazut langa poteca, pe care n-ai cum sa-l ratezi in drum spre varf. Atunci realizez ca mai avem destul de mult de mers. E ora 2 intr-una din cele mai scurte zile ale anului si noi mai avem de mers. Speram ca in cel mult o ora sa ajungem pe varf, pentru a ne putea intoarce pe lumina... cel putin o parte din drum. Nu ne-am gandit ca pe timp de iarna ar trebui sa dublam timpul in care aproximam ca parcurgem un traseu. Asa ca pana pe varf nu am facut o ora, ci doua.

Privelistea a meritat intr-adevar tot efortul. Aveam priveliste catre tot masivul Cindrel. Si muntii Fagarasului pareau atat de aproape.

 Dar frigul nu ne lasa sa uitam unde suntem si situatia noastra devenea un pic disperata. Stand pe loc 5 minute pentru cateva poze si ceva de mancare, incepusem sa imi fac griji in privinta hipotermiei. Eram inghetati, uzi (am mers in zapada pana la genunchi pe alocuri), neechipati corespunzator, cu o singura frontala si cu noaptea pe urmele noastre. Ne grabim sa gasim poteca spre Rasinari, dar totul e acoperit de zapada si nu gasim marcajul. Pe varf zapada era viscolita si vantul incepea sa-si faca simtita prezenta. Nu mai era nimic cum imi aminteam din vara. Oriunde incercai sa calci, te afundai in zapada pana la genunchi, ceea ce facea inaintarea imposibila. Mai aveam 2 optiuni: sa ne intoarcem spre Cisnadioara pe unde am venit sau sa coboram in Cisnadie pe marcajul cruce rosie.

Drumul spre Cisnadie nu-l stiam nici unul dintre noi, dar era cel mai scurt si noi trebuia sa ajungem jos cat mai repede. Coborarea e abrupta, dar rapida. Alunecam, mai cadem, dar nu e grav, zapada fiind suficient de mare cat sa ne amortizeze caderile.  Scot frontala. E bezna. Macar stim ca mai rau de atat nu se poate. Cei 2 care s-au retras deja isi fac griji. Vorbim cu ei, le spunem ca suntem bine si continuam sa mergem. Repede si cu grija. Noroc ca ursii hiberneaza iarna. Mai ramam doar lupii de care sa ne facem probleme. Din fericire, nu dam de niciun animal salbatic pe traseu. Ajungem in vale, in drumul forestier care duce in Cisnadie. Dar inca n-am scapat. Trecem pe langa o proprietate privata pazita de caini care nu se sfiesc sa-si faca simtita prezenta. Ocolim cat putem, trecem in liniste si speram ca n-au treaba cu noi. Din fericire, asa a fost. Inca putin (vreo 30 de minute) si ajungem la primele case din Cisnadie. Si ce bucurie pe noi sa vedem oameni! Nu cred ca am fost vreodata mai fericita sa ajung jos de pe munte intr-un oras. Realizam ca n-am mai vazut un om de aproximativ 10 ore.  Rasuflam usurati ca am ajuns in siguranta. Ii asiguram si pe cei de acasa ca suntem bine si de aici... ne descurcam noi cumva sa ajungem in Sibiu. Sfanta ocazie pentru turisti fara masina, ca noi. Sau in zona asta – "rechini". Noroc ca mai erau care sa mearga la ora aia in Sibiu.

Si asa se incheie prima noastra intalnire cu muntele pe timp de iarna. Nu-mi pare rau. A fost superb, am avut o vreme de nota 10 si privelistea din varf a meritat tot efortul. Dar cred ca cel mai important a fost faptul ca am avut ce invata, pentru ca data viitoare sa fim mai pregatiti:

1. Nu pleca la munte fara frontala! Sub nicio forma. Nu conteaza ca nu planuiesti sa stai mai mult de 2 ore, ia-o cu tine. Ocupa putin spatiu, nu e grea si iti poate salva viata.

2. Echipeaza-te corespunzator! Hainele impermeabile si rezistente la vant sunt o necesitate. Iarna ai nevoie de bocanci de iarna. Nu ma intereseaza ca ai niste bocanci de 3 sezoane impermeabili. N-o sa te ajute prea mult cand incepi sa nu-ti mai simti degetele de la picioare de frig.

3. Si nu in ultimul rand... Informeaza-te! Cel mai bine ar fi sa ai la tine o harta a zonei in care te afli. Acolo gasesti toate traseele, descrierile lor, timpul de parcurgere, gradul de dificultate, dar si cabanele si refugiile din zona.

Acestea fiind zise, noi va uram drum bun in calatoriile voastre si promitem sa revenim in curand cu urmatoarele peripetii pe timp de iarna la munte - de data asta, in Bucegi.